Amintiri - partea 1

Daca povestea mea s-ar incadra intr-un tipar, atunci ar insemna ca are un inceput, un cuprins si un sfarsit. Si cum e o poveste ca toate celelalte, nu poate sa nu se incadreze in tipar.
Inceputul a fost in urma cu 10 ani, o perioada de timp ce poate fi interpretabila, tinand cont ca nu imi pot da seama de cand anume sunt in starea in care sunt, asa ca vom considera ca punct de referinta momentul in care am trecut in starea de moarte.
Si totusi, nu e de ajuns, pentru ca perioada de 10 ani in sine poate fi interpretata ca fiind o perioada mult mai mare, tinand cont de evenimentele ce o caracterizeaza. Stiu ca e greu de inteles, dar cu siguranta pe parcusrul povestii se va concretiza totul.
Haideti sa intelegem perioada de inceput, eu aflandu-ma la frumoasa varsta de 16 ani, incercand sa inteleg viata de adolescent, dar fara prea mult succes. Evident, nimic anormal, evident un curs al vietii in parametrii normalului, simtindu-mi existenta in fiecare trecere a secundelor ce alcatuiesc un total al timpului, dar oferind greutate doar secundelor ce reprezentau ceva pentru mine .. ce imi hraneau egoismul.
Viata era infloritoare, relatiile cu cei din jur se maturizau, necesitatile impuse unei relatii de asemenea se maturizau, incepusem chiar sa inteleg existenta ideii de relatie bazata pe interes. Acum gandindu-ma, cu siguranta mi se pare o varsta destul de frageda, dar defapt nu e chiar deloc ... tendinta omului de a-si acoperi propriile interese fara a oferi nimic in schimb se naste probabil odata cu acesta. Sperantele pentru viitor erau de asemenea marete, dar cu siguranta nu atat de marete cum s-a demonstrat intr-un final a fi. Evident, intreaga mea existenta se baza pe un sir de elemente ce imi demonstrau existenta superioara celorlalte organisme ce traiesc in jurul meu, elemente ce imbinate formau un tot al inteligentei caracteristice oamenilor. Eram un simplu om.

Dar totul urma sa se schimbe, nu forma mea de a exista, nu forma mea de a intelege lucrurile din jurul meu, ci doar capacitatea de a-mi intelege inferioritatea.Constientizarea nu te face mai bun, ci mult mai slab, pentru ca societatea nu te poate accepta, limitele sunt prea bine definite ca un singur om sa poata interveni cu o schimbare radicala, si sa si reuseasca. Majoritatea decide, si majoritatea doreste o continuare a existentei in parametrii cunoscuti, asimilati prin intelegere, prin acoperirea unor nevoi de moment si doar atat ... nici nu e nevoie de mai mult.
Doi oameni mi-au schimbat cursul normal al vietii, oameni ce i-am intalnit o singura data, ca apoi sa nu mai existe absolut nici un contact ... aveau un rol, pe care si l-au jucat, urmandu-si propriul destin total separat de al meu. Au for ulterior momente cand mi-as fi dorit sa ii reantalnesc, sa le multumesc pentru aceasta minunata schimbare, dar oricum ar fi fost irelevant, ei stiau ca le sunt recunoscator, si cel mai probabil nu am fost nici primul si nici ultimul al carei viata au schimbat-o. Ei mi-au oferit o alternativa, bazata pe anumite idei concrete, pe anumite caracteristici ale mele ce ma transformau intr-un potential candidat intr-un proiect aparent destul de simplu, si expunerea logica a imposibilitatii de a reveni la stadiul de la care plec, de a redevin eu cel ce am fost pana in acel moment. Poate ca unii ar refuza o oportunitate de genul, pentru ca evident exista ideea de mister, expunerea fiind destul de vaga, frica isi face rapid aparitia, si autonegarea potentialului devine brusc o arma ce incearca sa apere un teritoriu cucerit de frumusetile unui fals. Dar nu a fost cazul meu, am depasit rapide ideea de frica, imi doream acest mai mult ce mi se oferea ... sau speeram sa fie un mai mult, si nu doar o iluzie.
Era sambata, era cald, aer conditionat nu ne permiteam, si ventilatorul nu facea deloc fata temperaturii de 40 de grade ... cu alte cuvinte ma coceam urmarind cu pofta un desen animat, ca ma pasionau pe vremea respectiva. Au intrat la mine in camera fara sa bata la usa, fara sa spuna un cuvant, fara nimic. Erau doi straini ce ma studiau din cap pana in picioare, ma priveau ca pe un cobai, si probabil ca doar caldura m-a facut sa fiu total impasibil la acest gen de aparitie subita. Citeam in ochii lor o anumita curiozitate, si cu siguranta ca si ei citeau o curiozitate cu siguranta si mai mare in ai mei. S-au asezat pe fotoliul ce se afla chiar langa birou, unul din ei si-a pus servieta pe genunchi, si am fost trezit brusc de click-ul facut de incuietoarea fara cifru a acesteia.